Comenzi şi informaţii la numărul de telefon
0721 620 910

Cartea Nu pot, autor Nicoleta Fotău

47 lei

Titi, eroul cărţii “Nu pot”, îl cunoaşte pe moşul Nu Pot, fratele lui Nu-Vreau şi al lui Nocturn. Acesta apare atunci când copilul se simte neputincios şi are impresia că eforturile îi sunt zădărnicite.

De la simpaticul moş, Titi va afla cinci poveşti, care sunt de fapt cinci adevărate lecţii de viaţă. Astfel copilul va învăţa despre neputinţa fizică, despre lene, superficialitate, amânare, frica de eşec, dar şi despre cum Nu Pot devine cu uşurinţă Eu Pot.

Descriere

Despre ce învaţă micii cititori alături de Titi?

– dacă noi credem că nu putem, încetăm să găsim modalităţi pentru a reuşi- dacă suntem siguri că putem, sigur va apărea o soluţie

– a nu-ţi plăcea să faci un lucru sau a nu avea chef să-l faci nu e echivalent cu a nu putea

– nu trebuie să aşteptăm un eveniment nefericit pentru a ne bucura de ceea ce avem

– povestea lui Ian cel leneş îi va învăţa pe cei mici cât rău ne poate face lenea pe termen lung şi cum bucuriile, prietenii şi satisfacţiile se ţin departe de cei mânaţi de lene

– povestea Marei vine să ne înveţe despre superficialitate şi despre cum aceasta ne poate condamna la nefericire

– Zenaida şi Dalina, surorile gemene identice ca aspect, dar atât de diferite ca temperament, îi vor învăţa pe copii despre cum amânarea poate distruge orice şansă de reuşită în viaţă

– din povestea lui Leo aflăm cum frica de eşec îţi poate ruina viitorul, dacă o laşi să te controleze

Detalii tehnice

9 capitole
85 pagini
Dimensiuni 16 cm / 24 cm
Copertă broşată
ISBN 978-606-46-1110-9

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați care au cumpărat acest produs pot lăsa o recenzie.