GENEROZITATE

Descrierea cărţii

Melisa este oarbă din naştere. Este o fetiţă ascultătoare, foarte preocupată de a o ajuta pe mama ei la treburile casnice. Într-o zi însă, în timp ce vrea să facă un ceai, provoacă un incendiu. Melisa ajunge la spital în comă şi, când se trezeşte, află că frumoasa lor casă a ars din temelii, iar acum vor fi nevoite să locuiască în grajd. Viaţa fetiţei se schimbă radical.
Denis este un copil preocupat de domeniul financiar. El vrea să ştie cum se fac banii, de ce unii oameni pot avea tot ceea ce îşi doresc în viaţă, în timp ce alţii rămân săraci şi nefericiţi. Într-o zi o întâlneşte pe Melisa şi îi arată acesteia că poate şi ea face lucruri obişnuite pentru un copil normal.
Prietenia celor doi copii le aduce faţă în faţă pe Maia şi pe Daria, care se unesc pentru a pune bazele unui proiect: o şcoală pentru copiii fără posibilităţi financiare.
O poveste despre generozitate şi răsplătirea ei, într-o lume tot mai egoistă.

Ce vor învăţa copiii de la Melisa?

cât de important e să ne bucurăm de lucrurile mărunte
dacă ai dragostea familiei, nu contează confortul
Dumnezeu ne ia ceva, dar ne dă mereu mai mult

Ce vor învăţa copiii de la Maia?

trebuie să fim mereu orientaţi spre găsirea de soluţii
când ai pierdut tot, este cel mai bun moment să câştigi
niciodată nu ai prea puţin pentru a oferi
bunătatea este mereu răsplătită cu bunătate

Ce vor învăţa copiii de la Denis?

toţi oamenii merită trataţi la fel, indiferent dacă unii au un handicap
este mai important să intervii şi să ajuţi acolo unde poţi, decât să fugi
mereu trebuie să te documentezi, dacă vrei să ai un viitor frumos

Ce vor învăţa copiii de la Daria?

poţi avea o carieră frumoasă şi bani mulţi, dar niciodată nu uita să oferi din ceea ce ai
bucură-te când primeşti, dar nu uita să oferi înzecit
păstrează-ţi modestia chiar şi atunci când pari a fi deasupra celorlalţi

Ce vor învăţa copiii din poveştile bunicului?

cum să fii un învingător
despre bani pe înţelesul tuturor
cum să îţi transformi un vis în realitate
perseverenţa este cheia succesului

Fişe de lucru incluse

Ideal pentru orele de lectură!
După fiecare capitol, copiii îşi vor putea verifica o parte din cunoştinţele acumulate.

Detalii tehnice

Preţul cărţii este 34 lei.

12 capitole
114 pagini
Dimensiuni 17 cm / 24 cm
Copertă broşată
ISBN 978-606-46-0774-4